Rusia amenință Bulgaria cu întreruperea relațiilor diplomatice. Sofia a expulzat 70 de diplomați ruși

0
340
Eleonora Mitrofanova a devenit ambasadorul Rusiei în Bulgaria pe 15 ianuarie 2021.
Ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a transmis că va cere conducerii de la Moscova să închidă misiunea sa diplomatică de la Sofia, după ce Guvernul Bulgariei a anunțat marți că va expulza 70 de diplomați ruși.
„Din păcate, mesajul nostru către Ministerul de Externe bulgar a fost ignorat”, a declarat vineri Mitrofanova, după ce Rusia i-a cerut Bulgariei să-și retragă decizia de a expulza diplomații Moscovei până vineri, ora 12:00 cea locală.

Mitrofanova a transmis că va cere conducerii țării să închidă ambasada Rusiei din Bulgaria. O eventuală închidere a misiunii diplomatice ruse de la Sofia ar „duce inevitabil la închiderea misiunii diplomatice bulgare de la Moscova.”

Amenințările oficialului rus vin în contextul în care relațiile diplomatice dintre cele două țări s-au deteriorat odată cu invazia Ucrainei de către Rusia. Marți seara, premierul Bulgariei, Kiril Petkov, i-a numit pe 70 de diplomați ruși „personae non grata” și a transmis că expulzarea lor este rezultatul a „ce se întâmplă atunci când guvernele străine încearcă să interfereze cu afacerile interne ale Bulgariei.”

romania.europalibera.org/

Lasă un răspuns