Capitala nord-coreeană, Phenian, în carantină din cauza bolilor respiratorii

0
306

Autoritățile din capitala nord-coreeană, Phenian, au ordonat o izolare de cinci zile din cauza numărului tot mai mare de cazuri de boală respiratorie nespecificată, a informat miercuri NK News, cu sediul la Seul, citând o notificare guvernamentală, scrie The Guardian.

Anunțul nu menționa Covid-19, dar spunea că rezidenții din oraș au fost obligați să rămână în casele lor până la sfârșitul zilei de duminică și să se supună verificărilor de temperatură de mai multe ori în fiecare zi, potrivit NK News, care monitorizează Coreea de Nord.

Marți, site-ul a raportat că locuitorii Phenianului păreau să se aprovizioneze cu bunuri în așteptarea unor măsuri mai stricte. Nu e clar dacă alte zone din Coreea de Nord au impus restricții.

Coreea de Nord și-a recunoscut primul focar de Covid-19 în 2022, dar până în august a declarat victoria asupra virusului.

Regimul dictatorial nu a confirmat niciodată câți oameni au fost bolnavi de Covid, aparent pentru că nu are mijloacele pentru a efectua teste pe scară largă.

/romania.europalibera.org/a/coreea-nord-phenianboli-respiratorii-carantina-/32238518.html

Lasă un răspuns