Partidul populist „Există un astfel de popor”, acuzat că ar fi mâna Mafiei pe scena politică din Bulgaria, are mari șanse să nu prindă Parlamentul de la Sofia la alegerile anticipate, având 3,9% din intențiile de vot, conform ultimelor sondaje de opinie. În același timp, formațiunea extremistă „Renașterea”, echivalentul AUR din România, e cotată cu aproximativ 10% din voturi și va putea fi izolată în următorul Legislativ.
Căderea partidului „Există un astfel de popor”, înființat de fostul moderator TV și cântăreț Slavi Trifonov, este una abruptă. Câțiva ani, bulgarii l-au creditat masiv, deși n-avea doctrină, refuza să spună măcar dacă este de dreapta sau de stânga! Cățărat pe valul nesiguranței și al anxietăților din pandemie – milita vehement împotriva „dictaturii medicale” și a vaccinării –, „Există un astfel de popor” a luat 17,4%, clasându-se pe locul 2 în Parlament. La alegerile anticipate din 2021 a câștigat chiar cele mai multe voturi, 21,78%! Incapabil să formeze Guvernul, partidul a generat o nouă criză, care a dus la repetarea alegerilor în noiembrie același an, când n-a mai luat decât 9,8%. Acum a ajuns sub pragul electoral.